0 carte de interviuri, deloc conformista, ne propune Simona Chitan. Angajand dialoguri cu 26 de personalitati din lumea culturii, scriitori, actori si regizori, critici literari, eseisti si teologi, autoarea imbina eficient detaliul biografic, adesea relevant si necesar, cu disertatii despre literatura, arta si viata, moralitate si principii in contexte politice diverse. In demersul Simonei Chitan functioneaza, cu rezultate remarcabile, un demon activ al intrebarilor bine tintite, care sa-l determine pe interlocutor, aflat sub presiune detectivista, la maxima sinceritate. Asa se intampla cu Toader Paleologu, care incearca zadarnic sa evadeze din tema securitatii, pentru ca reportera revine obsedant cu intrebarile, incat tanarul intervievat, asumandu-si disconfortul, trebuie sa faca marturisiri complete, total nefavorabile ilustrului sau parinte.

Convorbirile au un numitor comun: sentimentul tragic al existentei, pendularea permanenta intre Dumnezeu si inutilitate, intr-o lume inechitabila si confuza, in care trebuie sa conchizi, aidoma eroului din „Moartea unui comis voiajor”, ca „valorezi mai mult atunci cand esti mort decat cand esti viu”. Iata-l pe O. Paler refractar la tehnicismul contemporan si indoindu-se de viata de apoi, dar dorind sa moara crestin, cum a fost botezat. Pe N. Manolescu denuntand spiritul de gasca din domeniul criticii literare, unde cronica elogioasa se „fabrica” pe criteriul amicitiei cu scriitorul. Pe Mircea Cartarescu multumit de „Orbitor”, roman in forma de fluture sau catedrala, dar convins ca reteta succesul din „De ce iubim femeile” consta in scurtime epica, lectura facila, titlu si coperte atragatoare si pret accesibil, toate conforme unei perceptii majoritare. Pe Ana Blandiana povestind tribulatiile motanului Arpagio (simbolul dictatorului), dar militand concomitent pentru reconstructia memoriei colective prin intermediul  Memorialului anticomunist de la Sighet. Pe Dan C. Mihailescu spunand, cu o formula extrem de plastica, despre Brancusi ca este „un taran cioplitor de vazduhuri”, pe M. Sora privind nostalgic la lumea de demult sau pe Norman Manea, „americanul” care nu poate sa scrie decat in romana.

Oana Pellea crede ca atingerea excelentei echivaleaza cu un „Oscar” in timp ce Marcel Iures defineste arta ca „puterea de a te ridica din genunchi”. Pentru pribeagul Andrei Serban „acasa e nicaieri in lumea dezaxata in care traim”, iar Matei Visniec considera ca „dorinta omului de a masura cu zeii a creat multa durere si moarte”. La insecuritatea fiintei umane se refera si regizorul Felix Alexa care observa ca dependenta de tehnologie consuma sufletul, iar dezvoltarea exploziva a comunicatiilor inseamna, paradoxal, tot mai putina comunicare intre indivizi.

Foarte pertinente dar si intristatoare sunt opiniile intervievatilor despre decaderea sarbatorilor crestine, intrate azi definitiv sub zodia shopping-ului. „Surplusul de sclipici nu acopera deficitul de esenta” zice Radu Paraschivescu iar Dan C. Mihailescu crede ca noi sarbatorim Pastele, sub aspectul lacomiei gastronomice, precum paganii lumii antice. Pentru Cristian Badilita, modernitatea inseamna excese: libertate fara Dumnezeu, tehnicism necritic, moarte interioara. Perfect adevarat daca ne gandim ca deja „clasicii” Brancusi, Eliade si E. Ionescu n-au intrerupt nici o clipa contractul cu biserica, improspatandu-si necontenit sufletul cu substanta spirituala. Brancusi ajuta ca diac la altar, dand preotului cadelnita si lumanarile, Eliade a fost consilier bisericesc, iar E. Ionescu frecventa cu regularitate liturghia.