Legea sanatatii, din nou in prim-plan. Discutiile privind reformarea sistemului sanitar si a sistemului asigurarilor de sanatate se relanseaza. Colegiul Medicilor, Asociatia Medicilor de Familie, Sindicatul Sanitas, Ordinul Asistentilor Medicali au primit invitatie la dialog pe marginea viitoarei Legi a Sanatatii.
Reprezentantii acestor organizatii trebuie sa isi cristalizeze in urmatoarele zile primele propuneri pentru elaborarea legii care va guverna sistemul sanitar. „In perioada urmatoare, Ministerul Sanatatii va demara o serie de consultari pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea si functionarea sistemului sanitar, dar si pentru revizuirea pachetului de servicii de baza acordat asiguratilor”, a declarat Lidia Onofrei, purtator de cuvant al Directiei de Sanatate Publica (DSP). Discutiile vor porni asadar de la revizuirea pachetului de servicii de baza acordate asiguratilor. Cu alte cuvinte, reprezentantii medicilor si ai asistentilor sunt chemati sa isi asume raspunderea fata de noul pachet de servicii medicale, sa propuna ce servicii medicale mai pot sa ramana gratuite sau compensate si ce servicii medicale vor fi contra cost chiar si pentru pacientii care platesc asigurarile de sanatate. Seful Colegiului Medicilor din Botosani a atras atentia cu mai multe ocazii ca proiectul legii sanatatii depinde de pachetul de baza de servicii medicale. „Pachetul trebuie fundamentat nu numai pe dorinte si nevoile populatiei, ci si pe posibilitatile financiare ale sistemului”, considera insa medicul Doru Culiceanu, presedintele CM Botosani.
Serviciile medicale nesatisfacatoare impun reforma
Propunerile trimise din teritoriu de catre reprezentantii sindicatelor si ai organizatiilor profesionale ale medicilor si asistentilor vor fi dezbatute la nivel national si publicate apoi pe site-ul Ministerului Sanatatii. „S-a decis sa fie publicate, transparent, toate propunerile rezultate din dezbateri”, sustine purtatorul de cuvant al DSP. Reluarea discutiilor pe seama reformarii sistemului sanitar este inca privita cu neincredere de catre unii angajati din sistemul sanitar, chiar de catre lideri ai sindicatelor.
Ministerul Sanatatii a transmis ieri un comunicat prin care anunta ca la elaborarea noului proiect al Legii Sanatatii vor fi implicati profesionistii din sistem, dar si reprezentantii societatii civile, stiut fiind „nivelul nesatisfacator al calitatii serviciilor medicale” si lipsurile financiare in care se zbate sistemul sanitar. Potrivit unor declaratii anterioare ale oficialilor din sanatate, se doreste acum ca privatizarea sa acapareze 30 la suta din sistemul sanitar iar 70 la suta sa ramana sub controlul statului. (Aurora Dimitriu)
Daca se porneste de la aceeasi filosofie, ca si in cazul proiectului trecut, nu avem ce discuta. La proiectul trecut nu aveam cu ce propuneri sa venim, pentru ca principiile de baza, filosofia acelei legi erau gresite. Spre sa se renunte la intentia de a privatiza tot, de a face cadou sistemul sanitar unor baieti destepti
Octavian Dumitru, presedinte Sanitas
2012-01-24 06:
Raspunde
Se confirma ce am afirmat cu ceva timp in urma.\ Domnul Bsescu a promis reprezentantului Fondului Monetar ca asistenta medicala din Romania va fi concesionata unei firme americane.Legea retrasa a fost croita in beneficiul firmei americane, nu pentru ameliorarea asistentei medicale a cetatenilor romani. S-a stabilit si un termen, de aceea primul proiect de lege trebuia votat prin asumarea raspunderii Guvernului.Acum vad ca s-a repornit tavalugul.Musai trebuie sa ne dam ultimul banut - noi, cetatenii - pentru asigurarea profitului acestei societati americane. Las la voia oamenilor sa judece acest ,,troc' pe seama sanatatii noastre.